Creatorul basmului cult în literatura română este considerat Ion Creangă (1837 - 1889), „Povestea lui Harap-Alb” fiind publicată la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”. Perspectiva narativă este reprezentată de naratorul omniscient care relatează întâmplările la persoana a III-a, îmbinând supranaturalul cu planul real, armonizând eroii fabuloși cu personajele țărănești ale Humuleștiului natal al autorului.Timpul narativ cronologic, situat într-un plan al trecutului fabuos și spațiul narativ nemărginit definesc specificul basmului.
Harap-Alb, personaj principal și eponim, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic și curajos, dar rămas în sfera umanului pentru că este prietenos, cuminte și ascultător, ca un flăcău din Humulești, nefiind înzestrat cu puteri supranaturale. Călătoria pe care o face pentru a ajunge împărat este o inițiere a flăcăului în vederea formării personalității pentru a deveni conducătorul unei familii, experiență necesară viitorului adult.
În basm, protagonistul este eroul care reprezintă binele, simbolizând adevărul, aflat în conflict cu forțele malefice, reprezentate de minciună și întruchipate de antagonist, Spânul. În finalul basmului, adevărul învinge, impostura Spânului fiind demascată de fata Împăratului Roș.
Semnificația numelui reiese din scena în care Spânul îl păcălește pe fiul Craiului să intre în fântână, prilej cu care naratorul îl caracterizează direct: „Fiul Craiului, boboc în felul său la trebi de aiste, se protrivește Spânului și se bagă în fântână fără să-l trăznească prin minte ce i se poate întâmpla”. Așadar, naiv, lipsit de experiență și excesiv de credul, flăcăul își schimbă statutul din nepot al Împăratului Verde în acela de slugă a Spânului, căpătând numele Harap-Alb.
Principala trăsătură a eroului este aceea de a-și face prieteni buni și devotați, însușire ce reiese indirect, din faptele sale.
Mezinul Craiului se simte vinovat că nesocotise sfatul de a se feri de omul spân, deoarece el fusese deprins să țină seama de povețele părintești, atitudine ce reiese, în mod direct, prin autocaracterizare: „Din copilăria mea sunt deprins a asculta de tata”.
Relațiile protagonistului cu celelalte personaje scot în evidență, indirect, alte trăsături ce definesc latura umană a flăcăului: față de Spân, Harap-Alb este cinstit, loial și corect și nu-l trădează niciodată; relația dintre Verde-Împărat, fetele acestuia și Harap-Alb evidențiază, indirect, bună creștere, condescendență și respect, valori morale dobândite printr-o educație solidă.
Teama și nesiguranța, slăbiciuni tipic omenești ce pun stăpânire pe protagonist, se remarcă, indirect, din vorbele deznădăjduite adresate calului său.
O experiență fundamentală pentru maturizarea protagonistului o constituie întâlnirea cu omul roș. Secvența narativă a călătoriei, combinând realul cu fabulosul, este alcătuită din mai multe episoade. Altruismul, sufetul lui bun, se manifestă indirect, prin atitudinea față de personajele-donatori. Inițierea flăcăuui evoluează indirect prin învățătura că orice om, cât de neînsemnat sau de ciudat ar părea, poate fi de folos și tânărul capătă experiență mai ales în cunoașterea speciei umane.
Pentru desăvârșirea inițierii și a experienței de viață, Harap-Alb cunoaște sentimentul iubirii față de fata Împăratului Roș, care, în finalul basmului, îi salvează viața. După demascarea Spânului și uciderea acestuia de către calul fabulos, Harap-Alb redevine el însuși, feciorul Craiului, iar ca viitor împărat își poate asuma răspunderea închegării unei familii și conducerea unei gospodării, întrucât experiența căpătată îi conferă statutul de adult.
În concluzie, Ion Creangă a ilustrat în opera sa propria experiență de viață pe care a povestit-o „sub formă de memorial”.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu