„Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi

 - nuvelă istorică -

Nuvela este specia genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflic unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint în funcție de contribuția lor la desfașurarea acțiunii. Nuvela prezintă o intrigă riguros contruită, cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acțiunea propriu-zisă.

Prima nuvelă istorică din literatura română, „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi (1808 - 1868), apare la 30 ianuarie 1848 în primul numar al revistei „Dacia literară”.

Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica lui Grigore Ureche, demonstrând caracterul realist și istoric al acestei nuvele. Prozatorul îmbină realitatea istorică și ficțiunea, tema romantică a nuvelei ilustrând evenimentele istorice și cele plăsmuite din a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul în Țara Moldovei (1564 - 1569).

Structura narativă a nuvelei este simetrică și riguros construită, fiind organizată în patru capitole, fiecare dintre ele purtând câte un motto semnificativ: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”, Ai să dai samă, doamnă!”, „Capul lui Moțoc vrem...”, „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...”.

Construcția și momentele subiectului

 Acțiunea nuvelei se bazează pe confictul bine evidențiat dintre Lăpușneanul și boierii care-l trădaseră în prima domnie și îl siliseră să renunțe la tronul țării. Ca în orice nuvelă, naratorul este obiectiv și omniscient prin narațiunea la persoana a III-a, iar timpul cronologic se definește prin succesiunea evenimentelor într-un spațiu narativ real, Moldova secolului al XVI-lea. 

Expozițiunea

 Sub mottoul „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”, naratorul obiectiv relatează episodul venirii lui Lăpușneanul în Moldova, hotărât să ocupe, pentru a doua oară, tronul țării. Incipitul cuprinde informația cu caracter istoric despre Ștefan Tomșa care ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă și ocupase astfel tronul Moldovei.

Însoțit de o armată numeroasă de mercenari, Lăpușneanul este întâmpinat la granită de boierii care-l trădaseră în prima domnie: Moțoc, Veveriță, Spancioc și Stroici. Ei încearcă să-l convingă să renunțe la tron, deoarece „țara este liniștită”, iar „norodul nu te vrea, nici te iubește”.

Intriga

Confictul este puternic evidențiat, Lăpușneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei cu orice preț și le răspunde boierilor cu ochii scânteind de mânie: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu (...) și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi, și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă întorc? Mai degrabă-și întoarce Dunarea cursul îndărăpt”.

Desfășurarea acțiunii

Spancioc apelează la formulele patriotarde despre „biata țară”, însă Lăpușneanul răspunde cu o ură imensă, amenințându-i că a venit vremea ca boeirii să fie pedepsiți pentru abuzurile săvârșite: „Voi mulgeți laptele țării, dar au venit vremea să vă mulg și eu pre voi”. Lui Moțoc, pe care-l știe „învechit în zile rele”, Lăpușneanul îi promite să-l cruțe, gândindu-se că acesta îi va fi util și îi făgăduiește că „sabia mea nu se va mânji în sângele tău.”

A doua secvență narativă, cu mottoul „Ai să dai samă, doamnă!” începe cu înscăunarea lui Lăpușneanul, care arde cetățile Moldovei, în afară de Hotin, cu scopul de a stârpi „cuiburile feudalității”. Hotărât să se răzbune, trece la pedepsirea aspră a boierilor, cărora le confiscă averile, le taie capetele, apoi le spânzură pe zidurile Curții Domnești. Episodul ilustrează valența istorica și romantică a nuvelei, întrucât relatează fapte reale, consemnate în cronica lui Ureche. 

Doamna Ruxandra, soția lui Lăpușneanul, înspăimântată de cruzimile și crimele înfăptuite de soțul său, îl roagă să nu mai verse sânge, fiind impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o amenințase: „Ai să dai samă” pentru că „bărbatul tau ne taie părinții, bărbații și frații”. Cu un zâmbet perfid, Lăpușneanul îi promite Ruxandrei că de poimâine nu va mai vedea omoruri și că îi va da un „leac de frică”. Acest episod este în totalitate rodul ficțiunii auctoriale.

Al treilea capitol, cu mottoul „Capul lui Moțoc vrem...”, îl prezintă pe vicleanul Lăpușneanul la slujba de la Mitropolie, unde se arată foarte cucernic: se închină la icoană, sărută moaștele sfântului, iar în finalul ceremoniei rostește un discurc emoționant prin care le cere iertare boierilor și îi poftește la un ospăț de împăcare la Curtea Domnească.

Cu excepția lui Spancioc și Stroici, restul de 47 de boieri merg la palat unde, spre sfârșitul ospățului, la semnul lui Lăpușneanul, slujitorii domnești se năpustesc cu săbiile asupra boierilor și-i măcelăresc fără milă. Scena este cutremurătoare pentru că „patruzecișișapte de trupuri zăceau pe parchet” și uciderea celor 47 de boieri se înscrie în realitatea istorică.

Deoarece tot norodul se adunase în fața Curții Domnești strigând „Capul lui Moțoc vrem”, acesta din urmă îl îndeamnă pe Lăpușneanul să îi omoare pe toți pentru că „sunt niște proști”. Vodă îi răspunde cu sănge rece: „proști, dar mulți (...) să omor o mulțime de oameni pentru unul singur, n-ar fi păcat?”. Profitând de această situație, Lăpușneanul îl dă pe Moțoc mulțimii care se repede asupra lui și-l omoară. Vodă pedepsește astfel un alt boier trădător fără ca sabia lui să se fi mânjit de sânge, așa cum îi promisese. Linșarea lui Moțoc este o scenă de factură romantică și ficțională.

Lăpușneanul pune să se reteze capetele boierilor uciși la ospăț, apoi le așeaza în mijlocul mesei în formă de piramidă „după neam și după ranguri”. O cheamă pe domnița Ruxandra să-i dea leacul de frică promis, iar când aceasta leșină la vederea piramidei, vodă este dezamăgit: „Femeia tot femeie (...), în loc să se bucure, ea se sperie.”

Deznodământul

Ultimul capitol are mottoul „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu...”. Timp de 4 ani, Lăpușneanul își respectă promisiunea făcută Ruxandrei și nu mai ucide nici un boier, dar născocește tot felul de schingiuri: „scotea ochi, tăia mâini, ciuntea și seca pe care avea prepus”.

Retras în cetatea Hotinului, Vodă se îmbolnăvește de febră tifoidă și, în delirul febrei, îi cere mitropolitului Teofan să-l călugărească, lăsând moștenitor la tronul țării pe fiul său, Bogdan. Trezindu-se din starea de inconștiență și văzându-se îmbrăcat în călugăr, îsi pierde controlul și îi amenință cu moartea pe toți, inclusiv pe soția sa și pe fiul său: „M-ați popit voi, dar de mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu! Iar pe cățeaua asta am sa v-o tai în 4 bucăți împreună cu țâncul ei”. Îngrozită de amenințările lui Lăpușneanul, domnița Ruxandra acceptă sfaturile lui Spancioc de a-i turna soțului ei otravă în băutură. Scena otrăvirii este cumplită, Spancioc și Stroici se uită cu satisfacție la chinurile lui Vodă, spunându-i cu bucurie: ”învață a muri, tu care știai numai a omorâ”. Naratorul omniscient descrie în detaliu chinurile groaznice ale domnitorului care „își dete duhul în mâinile călăilor săi”.

Finalul nuvelei ilustrează adevărul istoric, vodă Lăpușneanul lasând „o pată de sânge în istoria Moldovei”.

În concluzie, „A lexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi aparține genului epic și speciei nuvelistice pentru că are un singur fir narativ, un conflict unic, concentrat, între domnitor și boierii trădători, cu personaje viguros conturate, accentul fiind pus pe definirea protagonistului și mai puțin pe acțiune.